Virgil Popescu anunţă că aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă ar trebui să fie operabilă de duminică – 03.04.2020

Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă ar trebui să fie operabilă de duminică, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Acesta a explicat că aplicaţia urmează să fie finalizată în cursul zilei de vineri, după care va urma testarea ei.

„Astăzi, probabil vom finaliza aplicaţia cu Certificatele pentru Situaţie de Urgenţă, pentru că este de maximă importanţă. Finalizăm astăzi aplicaţia, o testăm, ca să fim siguri că în momentul în care am pus-o sus va funcţiona perfect şi nimeni nu va avea o problemă şi va primi acel Certificat pentru Situaţie de Urgenţă în mod automat. Normele de aplicare (pentru obţinerea certificatului – n. r.) au fost publicate în Monitorul Oficial ieri. Eu sper ca astăzi să avem varianta finală a aplicaţiei şi să o putem testa astăzi-mâine şi apoi să fie gata şi să o anunţăm, pentru că avem cinci zile termen să o avem gata. Până duminică ar trebui să fie gata finalizată, să poată fi operabilă”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi 24.

Certificatul pentru Situaţie de Urgenţă este eliberat de Ministerul Economiei şi poate fi solicitat de societăţile comerciale care au fost afectate de decretul privind instituirea stării de urgenţă, iar pe baza documentului firmele pot beneficia de anumite facilităţi fiscale sau financiare.

Sursa stire bursa.ro

stiri Previous post Fără dividende la Sphera, din profitul anului trecut – 03.04.2020
Next post Altur Slatina suspendă contractele individuale de muncă pentru o mare parte din salariaṭi – 04.04.2020