Tesla produce doar iluzii foarte scumpe şi maşini electrice – 03.02.2020

Călin Rechea

Într-o lume în care cotaţiile de pe pieţele de capital depind aproape exclusiv de lichiditatea injectată de marile bănci centrale, rezultatele raportate de Tesla pentru T4 2019 şi întreg anul trecut au reprezentat un nou motiv pentru continuarea euforiei.

Nici nu mai contează, la fel cum nu a contat niciodată, că producătorul de automobile electrice a raportat o nouă pierdere anuală, de 862 de milioane de dolari, pe fondul apariţiei unui fenomen extrem de rar, respectiv două profituri trimestriale consecutive (vezi graficul 1).

Pierderea anuală s-a temperat faţă de 2018, când a fost de 977 de milioane, însă valoarea sa cumulată din ultimii 6 ani, de 5,67 miliarde de dolari, este impresionantă.

Rezultatele au fost raportate după închiderea burselor americane, iar cotaţiile ulterioare au înregistrat un salt de peste 11%, până dincolo de 640 de dolari pe acţiune, după o evoluţie explozivă în ultimele luni (vezi graficul 2).

Pierre Ferragu, analist la New Street Research, a declarat pentru televiziunea Bloomberg că „Tesla se află la un moment de cotitură” şi estimează că acţiunile companiei vor ajunge până la 800 de dolari.

Dar mai există „combustibil” pentru acest impuls fantastic, care a fost „alimentat” şi de atingerea, în premieră, a ţintei de producţie promisă de Elon Musk?

După cum se arată într-un comunicat de presă al companiei, numărul autovehiculelor livrate în 2019 a fost de 367.500, cu 50% peste nivelul din 2018, în condiţiile în care directorul executiv a promis că vor fi livrate între 360.000 şi 400.000 de unităţi. Elon Musk promite că în acest an vor fi livrate cel puţin 500 de mii de unităţi.

„Dacă Tesla poate continua în ritmul actual, atunci compania poate că se va ridica la nivelul implicat de evaluarea sa ridicolă din prezent”, scrie MarketWatch.

Ideea că preţul acţiunilor Tesla (TSLA) este rupt complet de realitatea situa iilor sale financiare nu este prezentă doar în ştirile de la MarketWatch, ci este larg acceptată pe piaţă.

Cu toate acestea, nimeni nu doreşte că rupă „vraja” şi să spună cu voce tare că „împăratul este gol”.

„La fel ca în trimestrul anterior, disonanţa dintre rezultatele de dimensiunea unui oarece şi reacţia elefantină a pieţei este asurzitoare, mai ales dacă luăm în considerare şi explozia preţului acţiunilor din această perioadă”, scrie şi Bloomberg.

Agenţia de ştiri americană aminteşte că Tesla a înregistrat o creştere de 9 miliarde de dolari a capitalizării bursiere după raportarea rezultatelor din T3 2019, care au arătat un profit de 143 de milioane de dolari, iar profitului de 105 milioane din T4 2019 i-a corespuns o creştere a capitalizării de 12 miliarde.

De la raportarea profitului din T3 2019, capitalizarea bursieră a companiei a crescut de peste 2 ori şi a depăşit 100 de miliarde de dolari.

Jurnalistul de la Bloomberg atrage atenţia că profitul net a scăzut cu 25% în T4 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unei creşteri cu 2,2% a veniturilor.

Mai mult, profitul net trimestrial de 105 milioane de dolari a fost obţinut pe fondul încasării a 133 de milioa-ne de dolari de pe urma creditelor fiscale primite de la autorităţi şi vândute de companie altor producători de automobile care încearcă să se apropie cât mai mult de ţintele de emisiuni, astfel încât să-şi minimizeze penalizările.

De la aceste „credite de poluare” porneşte şi analistul Wolf Richter în evaluarea perspectivelor companiei. Pe baza rezultatelor financiare raportate de Tesla, Richter subliniază că „fără creditele de poluare, compania ar fi raportat o pierdere de 28 de milioane de dolari”, în condiţiile în care valoare acestora a fost de 133 de milioane de dolari în T4 2019, cu 40% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent.

Fără „creditele de poluare” cumulate în 2019, pierderea netă a companiei nu ar fi fost de 862 de milioane de dolari, ci de 1,5 miliarde.

Conform datelor financiare din T4 2019, bilanţul Tesla include în partea de pasiv datorii de 13,4 miliarde de dolari, după o creştere de 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, din care datoriile pe termen lung sunt de 11,6 miliarde.

Richter mai aminteşte că Tesla a atras resurse financiare de 2,7 miliarde de dolari în luna mai 2019 prin emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni, iar în ultima lună a anului a obţinut un credit de 1,63 de miliarde de dolari de la un consorţiu de bănci din China pentru construirea fabricii de la Shanghai.

Un cititor al analizei lui Wolf Rich-ter subliniază că „întreaga capitalizare bursieră a companiei Tesla se bazează pe vânzările potenţiale din China”, însă estimările sunt mult prea optimis-te, deoarece „tehnologia bateriilor nu este viabilă şi este complet depăşită”.

Un alt cititor, care afirmă că este rezident într-un oraş prosper de 3 milioane de locuitori din China, susţine punctul de vedere. „Tesla a fost maşina la modă printre pasionaţi şi cei bogaţi în urmă cu doi ani”, scrie acesta, însă acum „par să existe doar modele locale pe şosele”, echipate cu baterii LiFePO (n.a. pe bază de litiu-fier-fosfaţi), care pot fi încărcate până la 80% din capacitate în 15 minute sau 100% în 40 de minute.

Concluzia sa este că „Tesla a rămas în urmă”, iar astfel este justificat şi faptul că „Tesla este singura companie auto căreia i s-a permis intrarea pe piaţă fără un partener local”, deoarece „nu există nicio tehnologie care merită transferată”.

În finalul analizei sale, Wolf Rich-ter încearcă să determine preţul unei acţiuni Tesla în condiţiile în care nu ar fi vorba despre pierderi anuale nete de 4,92 de dolari pe acţiune, ci de un câştig similar, în condiţiile unui indicator PER (n.a. price earnings ratio, raportul dintre preţul acţiunii şi profitul pe acţiune) de 20.

Rezultatul de 98,4 dolari pe acţiune, de peste 6 ori mai mic faţă de preţul de pe piaţă, îl determină pe analis-tul american să afirme că „aceasta este dimensiunea nebuniei actuale”.

Până unde se poate ajunge? Nimeni nu mai ştie sau poate că toţi au obosit să mai alerge după iluzii tot mai scumpe.

Sursa stire bursa.ro

Previous post Zentiva – pregătită să părăsească piaţa de capital – 03.02.2020
Next post MACRO NEWSLETTER-03 Februarie 2020 – 03.02.2020