Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, dumică, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, că prim-ministrul Ludovic Orban este un „adevărat pompier atomic”, care comunică de multe ori şi pentru alţi membri ai Cabinetului, şi i-a îndemnat pe aceştia să nu considere niciodată că presa ar fi un duşman.
„Dragii mei, cei care sunteţi miniştri în Cabinet, trebuie să înţelegeţi că în afara faptului că premierul României v-a ales – şi a făcut-o foarte bine – trebuie să înţelegeţi că nu sunteţi singuri acolo şi că, fără primarii, deputaţii, europarlamentarii şi liderii partidului nu reprezentaţi foarte mult. Legătura cu ei este obligatorie şi sper din tot sufletul să înţelegeţi că trebuie să fiţi un ajutor în campaniile anului 2020 şi nu să trebuiască să dea unii dintre ei explicaţii pentru ceea ce faceţi dumneavoastră”, a spus Rareş Bogdan, prezent la Consiliul Naţional al Liberal, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.Partidului Naţional
Acesta a mai spus că aceşti miniştri ar trebui ”să facă rugăciuni pentru sănătatea prim-ministrului Ludovic Orban”, atât pentru faptul că i-a ales în echipa guvernamentală, cât şi pentru faptul că de multe ori comunică şi pentru ei, transmite Agerpres.
„Să faceţi rugăciuni în fiecare zi în sănătatea lui Ludovic Orban. Din trei motive. Unu: pentru că v-a ales să faceţi parte din echipa guvernamentală. Doi: pentru că m-a invitat, m-a susţinut să intru în PNL şi să plec din presă. Şi vă spun de ce: pentru că dacă aş fi rămas în presă nu ştiu cum aţi fi scos cămaşa şi cât de bine v-aţi fi simţit după câteva emisiuni făcute de mine cu Oreste Teodorescu, Cristi Diaconescu, Ion Ioniţă. Nu mulţi, trei-patru dintre dumneavoastră. Şi trei: să îi mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban pentru faptul că este un adevărat pompier atomic şi comunică de multe ori şi pentru dumneavoastră. Să ştiţi că o spune un om care vine din presă şi continuă să iubească presa. Nu consideraţi niciodată presa un duşman. Învăţaţi din ceea ce face Ludovic Orban şi înţelegeţi – comunicarea e singura armă şi singura şansă. Chiar dacă faceţi lucruri excepţionale, dacă nu comunicaţi, creaţi o problemă PNL, nu doar dumneavoastră şi premierului. Bucuraţi-vă că aveţi paratrăsnetul şi omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră, din diverse motive, refuzaţi comunicarea”, a transmis el.
Rareş Bogdan s-a declarat convins că Orban este foarte bun ca prim-ministru şi că în PNL nu va exista altul mai potrivit pentru această funcţie în perioada următoare.
„Anul acesta va fi anul în care PNL îşi va arăta încă o dată forţa. O spun extrem de clar, de ferm, pentru a anula orice fel de speculaţii. Pentru mine şi pentru foarte mulţi oameni, să ştiţi că Ludovic Orban este o surpriză extrem, extrem de plăcută. Ca lucrurile să se încheie aici. Este foarte bun ca prim-ministru, iar PNL nu avea altul mai bun şi nu va avea nici în viitor. Iar faptul că a condus PNL anul trecut la victoriile istorice îl face să devină, fără nicio problemă, în pole position politic şi în anul 2020 pentru a conduce PNL şi la câştigarea a minim 1.600 – 1.700 de primării, a minim 20.000 – 23.000 de consilieri locali şi judeţeni – nu a 13.000 – 14.000, câţi avem acum – şi a minim 180 – 200 de locuri de parlamentar – nu 96, cât avem acum”, a precizat el.
Prim-vicepreşedintele PNL a arătat că liberalii pot câştiga alegerile locale din Bucureşti „fără oameni din afara” partidului.
„Va trebui să câştigăm fără drept de apel alegerile locale şi alegerile parlamentare. Şi le vom câştiga, inclusiv la Bucureşti. Fără importuri şi fără oameni din afara partidului”, a spus liberalul.
Sursa stire bursa.ro