Vicepremierul Raluca Turcan susţine că bugetul pentru anul 2020 prevede bani pentru majorarea punctului de pensie. „Aplicăm legea în vigare”, spune Turcan, care acuză PSD că a folosit drept „momeală electorală” majorarea punctului de pensie.
„În momentul de faţă, în bugetul pe anul 2020 sunt bani prevăzuţi pentru majorarea pensiilor. Politica de majorare a pensiilor trebuie să fie una predictibilă. (…) Aplicăm legea în vigoare”, a afirmat Raluca Turcan, luni seară, într-o emisiune la TVR.
Aceasta a acuzat PSD că, neimaginându-şi că guvernul social-democrat va cădea, a prevăzut majorări ale pensiilor înainte de alegeri, atât în anul 2018, cât şi anul acesta.
Turcan acuză PSD că a folosit „ca momeală electorală” majorarea punctului de pensie. Potrivit vicepremierului, majorarea punctului de pensie ar trebui făcută la început de an, raportat la inflaţie şi la venitul mediu brut.
Turcan a spus că PNL face demersuri pentru reducerea „discrepanţelor jignitoare” dintre pensii, iar calcularea pensiilor să fie făcută pe baza contributivităţii.
„Pe noi ne interesează ajungerea la o echitate în sistemul de pensie astfel încât (…) să nu se mai ajungă discrepanţe jignitoare, să existe o reducere a acestor diferenţe şi să ajungem la recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate”, a mai spus Turcan.
Întrebată de unde va asigura guvernul fondurile necesare majorării punctului de pensie, Turcan a spus: „Vom prezenta”.
Sursa stire bursa.ro