Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că 117 cetăţeni români aflaţi în străinătate cu titlu temporar au revenit sâmbătă în ţară.
„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a circulaţiei, inclusiv aeriene, adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri a fost facilitată revenirea în ţară a 117 cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze (42 de cetăţeni), al Regatului Belgiei (34 de cetăţeni) şi al Regatului Ţărilor de Jos (41 de cetăţeni), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne”, precizează MAE într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.
Cetăţenii români repatriaţi se aflau în străinătate cu titlu temporar, ca turişti rămaşi în tranzit, studenţi, marinari, persoane aflate în situaţii speciale, precum urgenţe medicale, inclusiv muncitori sezonieri ale căror contracte au încetat fără ca aceştia să dispună de resurse financiare pentru a-şi continua şederea.
Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta Bruxelles-Amsterdam-Bucureşti.
MAE reînnoieşte cu fermitate apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esenţiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranţa cetăţenilor şi posibilitatea acestora de revenire în ţară.
De asemenea, MAE face apel la cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor din statele respective şi subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă.
„Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricţiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilităţile de asistenţă din partea autorităţilor române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult şi pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecţiei cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranţa cetăţenilor români în cauză şi a celor de acasă”, mai precizează MAE.
Sursa stire bursa.ro