Premierul Ludovic Orban spune că necesitatea drumului expres Craiova-Piteşti este foarte mare, iar pentru Guvern reprezintă o prioritate absolută. El susţine că deocamdată lucrurile se mişcă mulţumitor doar pe tronsonul doi al acestui drum expres. La rândul său, ministrul Transporturilor, LUcian Bode, spune că tronsonul doi va fi gata în iunie 2021, dar este nemulţumit de ce se întâmplă pe tronsonul 1.
Ludovic Orban a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, după plecarea PNL de la guvernare în 2008, nu s-a mai făcut nimic cu drumul expres Craiova- Piteşti.
„Vin a doua oară, voi veni cu o periodicitate de două luni. Readuc aminte, realizarea drumului expres Craiova – Piteşti a fost gândită o dată cu decizia Ford de a investi în Craiova. În memorandumul semnat de Guvernul României cu investitorul Ford a fost inclus ca obligaţie a statului român, printre alte obiective de investiţii, realizarea acestui drum expres. După plecarea noastră de la guvernare în 2008 nu s-a făcut aproape nimic”, a afirmat premierul.
Orban spune că necesitatea acestui drum expres este foarte mare, dar că nu este mulţumit decât de modul cum se mişcă lucrurile pe tronsonul doi.
„În acest timp indicii de trafic au crescut dramatic, a devenit o problemă extrem de mare să traversezi Balşul şi să traversezi Slatina. Necesitatea drumului expres este foarte mare, iar pentru guvernul pe care îl conduc reprezintă o prioritate absolută. Deocamdată lucrurile se mişcă mulţumitor doar pe tronsonul 2, pe tronsonul 1 am transmis antreprenorului că nu poate să invoce nicio scuză atâta timp cât dacă întâmpină dificultăţi din partea unei autorităţi a statului sau vreunui serviciu deconcentrat, nu cere susţinere noastră pentru că susţinerea noastră pentru asigurarea vitezei maxime în derularea proiectului este totală”, a explicat premierul Ludovic Orban.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, prezent în conferinţa de presă, spune că tronsonul doi va fi gata în iunie 2021 atunci când este şi termenul de predare.
„Am ţinut neapărat să vedem la faţa locului cum merg lucrurile pe tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Piteşti. Suntem mulţumiţi de mobilizarea antreprenorului pe acest tronson, sunt astăzi mobilizaţi cu peste 200 de utilaje şi peste 250 de muncitori, prezenţi în şantier. Credem că în acest ritm contractul va fi onorat. Iunie 2021 termenul de predare a acestui obiectiv, tronsonul 2, cu cele 2 variante ocolitoare, Balş şi Slatina, vor fi finalizate la timp”, a spus ministrul Transporturilor.
El doreşte ca şi tronsonul 1 să fie adus la nivelul de mobilizare existent pe tronsonul 2.
„Sunt nemulţumit de ce se întâmplă pe tronsonul 1. Am avut o discuţie şi vom continua discuţiile cu reprezentantul antreprenorului. Este adevărat că au existatunele modificări de traseu, cu Spitalul Regional,respectiv cu acel câmp petrolier al celor de la Romgaz, dar asta nu opreşte antreprenorul să se mobilizeze la maxim pe cei 7 kilometri din cei 17 din tronsonul 1, unde are autorizaţie de construire şi front de lucru. Vom sta îndeaproape cu antreprenorul să aducem tronsonul 1 la nivelul de mobilizare a tronsonului 2”, a mai afirmat Lucian Bode, care a menţionat că Guvernul îşi achită obligaţiile contractuale şi plăteşte la zi toate facturile.
Sursa stire bursa.ro