ÎN PRIMA ZI DE LUCRU A NOULUI CEO, Peste 100 de activişti Greenpeace au blocat sediul BP din Londra – 06.02.2020

Peste 100 de membri ai organizaţiei ecologiste Greenpeace au blocat, ieri dimineaţă, sediul BP din Londra cu ajutorul unor panouri solare şi butoaie de ţiţei pentru a marca prima zi de lucru a noului CEO al acestui grup petrolier, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Protestatarii vor să pună presiune pe Bernard Looney, noul director general al BP, pentru ca grupul britanic, care obţine profituri considerabile din energiile bazate pe carburanţi fosili, să depună mai multe eforturi în vederea protejării climei.

Aproximativ 100 de activişti s-au reunit începând cu ora locală 03:00 în cartierul londonez în care se află sediul general al BP, aducând cu ei 500 de panouri solare şi blocând uşile de acces cu ajutorul unor butoaie murdare de petrol.

Un purtător de cuvânt al Greenpeace, contactat de AFP, a declarat că membrii organizaţiei se aflau în continuare la faţa locului la sfârşitul dimineţii şi că poliţia era, de asemenea, prezentă.

Ca măsură de precauţie, grupul BP şi-a închis temporar sediul general.

Potrivit Reuters, nouă persoane au fost arestate în urma protestului organizat de Greenpeace în faţa sediului general al grupului BP.

Bernard Looney se află în prezent în Germania şi, conform reprezentanţilor BP, a declarat că „înţelege frustrarea şi furia manifestanţilor de la Londra”.

Acelaşi purtător de cuvânt a mai precizat: „Le împărtăşeşte îngrijorarea legată de modificările climatice şi va prezenta săptămâna viitoare obiectivele grupului în privinţa obţinerii unor emisii de carbon mai mici”.

Potrivit Greenpeace, BP a degajat în atmosferă mai multe emisii de carbon în ultimii 50 de ani decât oricare altă companie europeană. Organizaţia ecologistă afirmă că BP cheltuieşte cele mai mari sume pentru a finanţa lobby-ul internaţional împotriva legilor ce vizează limitarea schimbărilor climatice.

Grupul BP este vizat cu regularitate de acţiuni organizate de diverse mişcări ecologiste, care nu ezită să deranjeze adunările generale ale acţionarilor şi să demareze acţiuni în instanţă împotriva proiectelor poluatoare ale grupului britanic.

Greenpeace a anunţat marţi că a decis să conteste la tribunal legalitatea unui permis de foraj acordat de guvernul britanic gigantului petrolier BP în Marea Nordului, în largul coastelor Scoţiei, considerând că publicul larg nu a fost consultat în această privinţă.

Sursa stire bursa.ro

Previous post Vânătorii şi pescarii sportivi au „congres” la Romexpo – 06.02.2020
Next post L Oreal vinde brandul Roger & Gallet către Impala – 06.02.2020