Handbal masculin – Cupa EHF. Suceveanul Răzvan Gavriloaia a marcat și în ultimul meci pentru Dinamo în această ediție a competiției

CS Dinamo Bucureşti a fost învinsă în deplasare de formaţia slovacă Tatran Presov cu scorul de 32-27 (18-11), în ultimul său meci din Grupa B a EHF European League la handbal masculin.

Dinamo, care nu mai avea şanse de calificate în optimile de finală ale competiţiei, a făcut o primă repriză slabă, fiind condusă la pauză la o diferenţă de şapte goluri, 18-11.

Dinamo a jucat mai bine în partea secundă, a reuşit să se apropie al două goluri, 22-24 (min. 48), dar nu a putut să facă mai multe, pierzând fără drept de apel, cu 27-32. Pentru campioana României a marcat și suceveanul Răzvan Gavriloaia, unul din veteranii echipei, un sportiv adevărat.

Golurile echipei bucureştene au fost înscrise de Amine Bannour 11, Dragoş Hanţaru 4, Javier Humet Gaminde 4, Tudor Botea 1, Seyed Alireza Mousavi Ghalehmirz 3, Dan Andrei Savenco 1, Mihai Alexandru Asoltanei 1, Valentin Ghionea 1, Răzvan Gavriloaia 1. Portarul tunisian Makrem Missaoui a apărat 12 aruncări în acest meci.

Pentru Tatran au înscris Pavel Caballero Hernandez 6 goluri, Oliver Rabek 8, Nuno Santos 7, Roman Ţarapkin 2, Tomas Recicar 2, Pedro Souza Pacheco 5, Tomas Fech 1, Guilherme Linhares de Souza 1.

Meciul a fost arbitrat de Ismailj Metalari şi Nenad Nikolovski, ambii din Macedonia de Nord, iar delegat EHF a fost Igor Karlubik (Slovacia).

În celelalte meciurid in grupă, IFK Kristianstad a remizat acasă cu USAM Nîmes Gard, 30-30, iar Fuchse Berlin a dispus de Sporting Lisabona cu 29-19.

Clasament final:

1.Fuchse Berlin 14 puncte, 2. USAM Nîmes Gard 12, 3. IFK Kristianstad 11, 4. Sporting 10, 5. CS Dinamo 7, 6. Tatran Presov 6. Primele patru clasate s-au calificat în optimile de finală.

Previous post Cand ti-e greu sa citesti, inspira-te de aici:
Next post Suceava. Șeful serviciului secret județean al Poliției a fost reținut de DNA. Este acuzat că a cerut mită pentru a-i furniza șefului Direcției Permise (și el reținut) informații cu scopul de a proteja întreaga operațiune de emitere ilegală a permiselor de conducere.