Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat duminică, înaintea şedinţei Consiliului Naţional al PNL, că îşi doreşte o discuţie „cu cifrele pe masă” cu oficialii din PSD care au condus ţara şi că vrea ca aceştia să explice de ce economia arată „aşa cum am prezentat-o noi”, transmite News.ro.
„Eu nu cred că PSD vrea să ascundă ceva, eu cred că PSD vrea să fie transparent. Venim, punem totul pe masa, vom arăta cifrele, trebuie să venim să şe discutăm pentru că acuma ştim ce am preluat în România iar cei care sunt responsabili pentru ce am preluat i-am menţionat astăzi în postare: Viorel Ştefan, Sorin Grindeanu, Tudose, Teodorovici, Viorica Dăncilă, Ionuţ Mişa. Ei sunt cei care au gestionat economia în ultimii trei ani de zile, ei trebuie să vină să ne explice de ce arată economia astăzi aşa cum am prezentat-o noi” a spus Cîţu.
Ministrul Finanţelor a precizat, răspunzând unei întrebări, că a a trimis inspecţia economic-financiară „acolo unde sunt elemente suspecte” în ceea ce priveşte finanţele publice.
„Acum avem imaginea completă a dezastrului şi veţi vedea că vor urma şi aceste măsuri” a spus Cîţu, întrebat de ce nu a sesizat organele de cercetare, aşa cum a promis atunci când a preluat mandatul de ministru.
„Analiza este gata, am prezentat şi în aceste zile cifrele, deja am trimis acolo unde sunt indicii Inspecţia Economico-financiară şi vom continua şi în alte controale” a mai adăugat ministrul Finanţelor Publice.
Sursa stire bursa.ro