Hotărît să îmi organizez viaţa personală în concordanţă cu marile evenimente ale lumii, am dat fuga în mica mea bibliotecă să văd ce cărţi în engleză mai am. Am hotărît să le exilez într-un corp special, separat, undeva în margine, nu cumva să contamineze restul populaţiei eurofile. Mîine poimîine, ferit-a sfântul! mă trezesc că trebuie să arunc pe fereastră şi cărţile în spaniolă, portugheză sau franceză. Din cîte îmi aduc aminte, în polonă, cehă şi maghiară nu am nici una, aşa că pericolul e ţinut, cumva, sub control. Mărturisesc slăbiciunea… am avut o strîngere de inimă, cînd am pus mîna să mut de la locul lor cele cîteva exemplare Shakespeare dar, regula e regulă, brexitul e brexit şi, oricît l-aş iubi pe „Maestru”, realitatea e realitate, iar cine nu este în acord cu ea, calcă rău, se pune în contră cu „sensul lumii”. Iar, eu nu pot să îmi asum riscul acesta! Nu am mijloace nici să-i combat consecinţele, nici să i le atenuez, nici să suport costurile. Copleşit brusc de un val de ironie post-modernă, în timp ce făceam operaţiunea cu pricina, mă întrebam în gînd, (n-am avut curaj cu voce tare!), dacă, după brexit, Uniunea Europeană va menţine engleza între limbile ei oficiale de comunicare sau va impune soluţia „multilingvistică”, oficială şi ea, după care, fiecare vorbeşte în limba maternă, iar o armată de traducători oferă la cască variante ale textului, mai mult sau mai puţin aproximative, în limbile tuturor celor care se află în lista de membri ai Uniunii. Problema, cu soluţia aceasta, este că fără a trece traducerea printr-o limbă „trunchi”, care era engleza, corpul de translatori ai UE va trebui să crească de la cîteva mii, astăzi, la cîteva zeci de mii. Mă rog, dacă nu se hotărăsc să adopte o altă limbă trunchi, franceza, spaniola sau germana, ceea ce aduce însă alte complicaţii, la fel de spinoase politic şi bugetar. Mă reculeg şi mă liniştesc singur. Asta să fie cea mai mare problemă a Uniunii Europene, după brexit! Las la o parte că au oricînd la îndemînă experienţa unui unic şi de nepreţuit ex „Comisar pentru multilingvism”, nu departe… aici în România!
A doua operaţiune a fost să iau la mînă tot ceea ce am scris în ultimii „cinci ani” despre brexit şi să pun la index ceea ce astăzi a devenit alături cu drumul.
Evenimentul oricît părea de improbabil, pînă la urmă, s-a produs… totuşi! Pentru că redacţia, sunt sigur, nu va accepta să le scoată, ori să le şteargă, pur şi simplu din istoricul gazetei, m-aş putea mulţumi cu gîndul că lista indexată va purta în capul ei o menţiune specială care să anunţe cititorului din viitorime faptul că, post-brexit, autorul nu îşi mai asumă ereziile debitate pe parcursul procesului, în ciuda faptului că „de partea sa” s-au aflat nume mari ale politicii britanice şi europene, prim-miniştri, lorzi, profesori, autori de cursuri, manuale şi cărţi importante în „ştiinţa” despre Uniunea Europeană care, asemenea lui, au susţinut cu o baterie largă de argumente faptul că „exitul” este o opţiune care se îndepărtează suficient de mult de „optimum raţional” încît şansele de realizare practică sunt infime, mici, neglijabile sau mai mici decît cele ale rămînerii în UE. Mă rog, aici mă pot consola cu faptul că, post mortem, nici Newton nu a fost dat afară din Societatea Regală de Ştiinţe Naturale, deşi a mărturisit el însuşi (şi s-a dovedit ulterior!), că teoria lui despre gravitaţie este, de fapt, „o fantasmagorie”. Una însoţită, este drept, de o formulă matematică cît se poate de precisă care, în anumite condiţii de timp, spaţiu şi masă, funcţionează. Doar Bunul Dumnezeu ştie, deocamdată, de ce! Prin urmare, este încă folosită în anumite calcule şi aplicaţii de astronomie.
În sfîrşit, mîncat de morbul predicţiilor şi al jocurilor de noroc, cum sunt, cel de al treilea lucru de care m-am apucat a fost să deschid o casă de pariuri pe un singur eveniment: reîntoarcerea Marii Britanii în UE. Reacţiile nu sunt, deocamdată, încurajatoare, oricît de mare a fost cota oferită pe unu, doi, cinci sau zece ani. Nimeni nu a vrut să parieze pe un asemenea eveniment. Nu descurajez, întemeiat pe un raţionament simplu, dar solid. În orizontul de previziune de pînă la un deceniu, primul prag de trecut pentru precipitarea tuturor consecinţelor brexitului este răspunsul la întrebarea dacă Marea Britanie va mai exista sau nu, ca stat. Dacă Edinburgh forţează ruptura de Londra, pentru a se reîntoarce în UE, s-ar putea să avem rezolvată problema cu limba engleză, la Bruxelles, de la sine! Pentru asta, mă gîndesc să întemeiez o altă casă de pariuri, dar nu e cazul să vă îmbulziţi, cotele vor fi mult mai echilibrate iar marjele de cîştig, întotdeauna, mai mult de partea casei! Aşa e regula, n-am inventat-o eu! Cel de al doilea argument este că, pentru societatea britanică, consecinţele brexitului vor începe să producă modificări şi costuri/beneficii sociale structurale abia dincolo de orizontul primului deceniu. Nimeni nu ştie, nu poate spune acum cu ceva siguranţă, cum va arăta balanţa aceasta peste un deceniu. Iar necunoscutele ţin nu doar şi nici măcar în primul rînd de economia, politica şi societatea britanică, ci de ceea ce se va întîmpla cu economia, politica şi societatea lumii globale în care, chiar dacă nu ne place tuturor în aceeaşi măsură (unora deloc!) vom trăi, totuşi, şi peste un deceniu. Mă rog, cei care au orizontul speranţei de viaţă în marja de eroare stabilită pentru eşantionul fiecărei generaţii. Sau altfel spus, fiecăruia, cum i-a fost scris!
Sursa stire bursa.ro
