COSTEL STANCIU, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI PRO CONSUMATORI: „Majoritatea afacerilor din ţara noastră nu au ca element central consumatorul” – 11.02.2020

După 30 de ani de democraţie nu au avut loc, din păcate, schimbări importante în privinţa respectării drepturilor consumatorilor de către operatorii economici, susţine Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori (APC).

Domnia sa a declarat, ieri, în cadrul unui eveniment, organizat cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a Asociaţiei: „Asociaţia Pro Consumatori s-a pus în slujba consumatorilor prin tot ceea ce face, astfel că este incomodă pentru acea parte a industriei care nu a înţeles că noi, consumatorii, trebuie să fim respectaţi, dar şi pentru o parte a clasei politice care ciuguleşte, să spunem aşa, din palma agenţilor economici care încalcă legea. (…) Cei care fac afaceri în România nu au înţeles cât de important este consumatorul pentru business-ul lor. Majoritatea afacerilor din ţara noastră nu au ca element central consumatorul, ci realizarea cu orice preţ, în orice condiţii şi într-un interval de timp cât mai scurt a unor profituri uriaşe. La această stare de fapt a contribuit şi statul român, care prin instituţiile sale nu a întreprins suficiente măsuri atât în plan legislativ, cât şi din punct de vedere al supravegherii pieţei, pentru a proteja drepturile şi interesele consumatorilor români. În acest context, consumatorul român a fost supus unor experimente economice care, în unele situaţii, au dus la ruinarea a mii de familii, aşa cum s-a întâmplat în cazul creditării în franci elveţieni. La cele de mai sus, aş adăuga faptul că nici consumatorul român nu a înţeles importanţa susţinerii asociaţiilor de consumatori, care, în contextul economic şi politic actual, sunt singurele organizaţii care le pot apăra drepturile şi interesele economice”.

Prezent la eveniment, în calitate de reprezentant al Consiliului Concurenţei, economistul Răzvan Orăşanu a precizat că este nevoie de voci care să reprezinte consumatorii în contrapondere cu activitatea „uneori apăsătoare, copleşitoare şi chiar la marginea legii”, pe care o desfăşoară unii agenţi economici.

În al doilea rând, domnia sa a insis­tat asupra importanţei directivelor europene care urmează să intre în vigoare, subliniind că gruparea consumatorilor în piaţa europeană este foarte importantă.

Domnul Orăşanu a mai declarat: „În plus, este evident că lupta pentru protecţia consumatorului şi lupta pentru un mediu concurenţial merg mână în mână şi apreciem toate iniţiativele care sprijină consumatorul român, deoarece este cert că acesta are mare nevoie de a fi mai bine informat, mai bine sprijinit, mai bine apărat, lucru pe care mă bucur că îl face APC şi sper ca tot mai multe voci din societate să se ridice în sprijinul acestei idei. (…) Vreau să subliniez faptul că 5 milioane de consumatori sunt acum beneficiari, utilizatori, ai unei idei care a pornit de la APC, în cooperare cu Consiliul Concurenţei – Monitorul Preţurilor, prin care orice român poate să verifice preţurile la toate benzinăriile şi să îl aleagă pe cel mai avantajos. Monitorul Preţurilor există şi în domeniul alimentar, dar din păcate acolo sunt doar 200.000 de accesări şi sperăm ca numărul lor să crească”.

Economistul a mai precizat că, în opinia sa, autorităţile publice trebuie să înveţe într-un mod mai aşezat cum să coopereze într-un parteneriat real cu organizaţiile non-guvernamentale, fiind absolut fundamental să înţeleagă că rolul acestora este strict în interesul consumatorilor.

Cu această ocazie, Mihail Meiu, membru fondator al APC, a precizat, ieri, că este foarte important să se stabileacă foarte clar care este rolul instituţiei statului – Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorului (ANPC) şi care este rolul unui ONG. Domnia sa a explicat că, dacă rolul ANPC este acela de a aplica legea, cel al organizaţiilor non-guvernamentale este acela de a sprijini consumatorii.

Nu în ultimul rând, Emil Bojin, vicepreşedintele Asociaţiei Pro Consumatori, a afirmat că activitatea organelor statului şi cea a ONG-urilor de profil se împleteşte.

Domnia sa a precizat, însă, că fiecare dintre aceste entităţi are rolul său, pe care ar trebui să şi-l definească cu atenţie, explicând: „Ne-am aştepta ca organizaţiile ce reprezintă consumatorii să cuprindă … întreaga populaţie! Pentru că, repetăm: cine nu-i consumator? Evident, lucrurile nu stau astfel, pentru motivul că nimeni nu este consumator profesionist, aşa cum este profesionist în munca sa. Consumăm o mie de lucruri, dar ştim să facem unul singur. De aceea sociologii spun că interesul consumatorului este de natură difuză, iar organizarea unui spaţiu difuz depăşeşte limitele posibilului. Trebuie însă adus în discuţie adevărul istoric, care ne arată că primele voci care s-au exprimat în ideea promovării intereselor consumatorilor provin din cadrul societăţii civile; abia după o serie de astfel de acţiuni, autorităţile au luat act de acestea şi au înfiinţat organele specializate în acest sens. Avem ca urmare numeroase domenii în care aceste două tipuri de organizaţii se întretaie, dar subliniem cu tărie că fiecare dintre acestea trebuie să acţioneze cu instrumente specifice: comisarul cu pixul care aplică legea, asociaţiile cu semnalele privind sumedenia de probleme întâmpinate de consumatori”.

Înfiinţată în anul 1990, APC a bifat cifre precum: 91.099 de informări acordate consumatorilor; 28.823 de consultanţe acordate consumatorilor; 2.500 de litigii transfrontaliere rezolvate prin intermediul Centrului European al Consumatorilor, în perioada 2008-2017; 70 de studii pentru alimente realizate în ultimii 5 ani.

În decursul celor 30 de ani de activitate, APC a realizat numeroase ghiduri destinate consumatorilor astfel ca aceştia să fie mai bine informaţi asupra alegerilor făcute din vasta gamă a produselor existente pe piaţă, de la alimente şi până la bunuri de folosinţă îndelungată. Când resursele au fost suficiente, APC a realizat şi teste comparative privind o serie de produse.

De-a lungul anilor, APC a derulat importante proiecte privind informarea consumatorilor, cum a fost Centrul de Consultanţă şi Informare a Consumatorilor sau proiectul privind rezolvarea disputelor transfrontaliere prin intermediul reţelei de Centre Europene ale Consumatorilor.

Sursa stire bursa.ro

Previous post ION ŞTEFAN: „PNDL 1 şi 2 nu a fost verificat până în noiembrie 2019” – 10.02.2020
Next post Agenţia Europeană de Mediu avertizează: se vor înrăutăţi condiţiile climatice – 11.02.2020