Problemele de sănătate ce pot apărea la nivelul danturii sunt multiple și pot merge mult mai departe de clasicele carii dentare, care neglijate, pot genera la rândul lor afecțiuni a căror tratamente sunt complexe. Prezentarea tardivă la medicul stomatolog are ca și finalitate de foarte multe ori, pierderea unui dinte sau a unei măsele, o situație neplăcută pentru orice pacient. În ciuda faptului că există numeroase tratamente eficiente în ceea ce privește cariile dentare sau fisurile de la acest nivel, pacienții aleg să se prezinte la medic doar în momentul în care extracția reprezintă unica soluție rămasă. Extracția dentară însă este o procedura necesară și în alte situații, nu doar în cele expuse deja.
Deși extracția dentară este o procedură relativ simplă și comună, medicii stomatologi apelează la aceasta doar ca o ultimă soluție. Pierderea unui dinte sau a unei măsele poate avea repercusiuni neplăcute asupra masticației sau chiar asupra fizionomiei feței, dacă nu se apelează la una dintre soluțiile existente. Vestea bună este aceea că în prezent, indiferent dacă vei căuta servicii de stomatologie în Cluj sau în orice alt oraș, un click este tot ceea ce te desparte de rezultatul pe care îl cauți.
De ce este implantul dentar soluția ideală de înlocuire a dinților pierduți?
Implantul dentar și puntea dentară reprezintă la ora actuală unicele soluții de înlocuire a dinților pierduți. Dezavantajul major al punților dentare este acela că presupun sacrificarea dinților vecini, lucru ce nu este necesar în situația implantului dentar. Avantajul major al implantului dentar însă este durata de viață îndelungată, dacă este întreținut corespunzător. Mai mult decât atât, implantul dentar va arăta și se va comporta exact ca un dinte natural, încât un pacient aproape ca va uita complet despre faptul că are un implant dentar.
Când trebuie să apelez la un implant dentar?
Procedura aferentă implantului dentar este una destul de complexă și necesită timp, de aceea este important să discuți cu medicul stomatolog despre momentul oportun pentru inserarea unui implant dentar. în general este recomandat ca implantul dentar să fie inserat cât mai curând posibil, pentru că există o tendință a dinților de a se deplasa în situația în care nu se apelează la o soluție de înlocuire a celor pierduți. Acest lucru poate afecta atât masticația, cât și fizionomia feței în timp.
Ce presupune procedura de implant dentar?
Indiferent că vei alege să apelezi la o procedură de implant dentar în Sibiu sau în orice alt oraș din țară, procedura urmează câțiva pași stricți. Dat fiind faptul că regenerarea osoasă se face mai lent, procedura de implant dentar necesita puțin timp pentru a putea fi completă. Întreaga procedură sa realizează sub anestezie, astfel că pacientul nu va resimți niciun fel de disconfort. Implanturile dentare sunt realizate din materiale 100% biocompatibile, astfel că ele vor fi acceptate cu ușurință de către organism, fără niciun fel de risc ulterior. Trebuie însă avut în vedere faptul că implanturile dentare necesită o îngrijire atentă pentru a putea rezista, indicații pe care le vei primi de la medicul tău stomatolog.