Boris Johnson vrea să construiască un pod între Irlanda de Nord şi Scoţia – 11.02.2020

Premierul britanic Boris Johnson a cerut echipelor sale să studieze posibilitatea construirii unui pod care să lege Marea Britanie şi provincia britanică Irlanda de Nord, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.

Ideea unui pod care să asigure o legătură între Irlanda de Nord şi Regatul Unit circulă de mai mulţi ani şi a fost reluată în mandatul liderului conservator.

„Suntem pe cale să studiem ideea unui pod”, a anunţat luni un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson, precizând că echipe analizează subiectul şi se află la începutul reflecţiei.

În provincia nord-irlandeză, ideea podului este susţinută de unii lideri politici probritanici, care o consideră un mijloc de consolidare a legăturilor, puse la grea încercare de Brexit.

Liderul Partidului Unionist Democrat (DUP) Ian Paisley i-a cerut premierului în decembrie „să construiască un Boris Bridge (Pod Boris) între Irlanda de Nord şi Scoţia”, iar Boris Johnson i-a răspuns atunci că „ideea este foarte interesantă”.

Însă alţii se întreabă despre costul şi fezabilitatea proiectului, având în vedere rafalele de vânt şi adâncimea apei în acest braţ al mării, de 19 kilometri lăţime între cele mai apropiate puncte.

Experţi avertizează că podul este necesar să fie mult mai lung de 19 kilometri.

De asemenea, numeroasă muniţie aruncată în mare după al Doilea Război Mondial riscă să complice proiectul.

Partidul Unionist din Ulster (UUP), care apără legăturile dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acest „proiect fantezist” şi a subliniat că numeroase drumuri, şcoli şi spitale au nevoie de finanţare.

Boris Johnson, are totodată un trecut trist celebru în privinţa podurilor. Pe când era primar al Londrei, el a lansat un mare proiect al unui „pod-grăină” pe Tamisa, care a fost abandonat până la urmă, după cheltuirea a 53,5 milioane de lire sterline (63 milioane de euro).

Sursa stire bursa.ro

Previous post Bursele europene au deschis în creştere – 11.02.2020
Next post MINISTRUL ECONOMIEI, DESPRE GABRIELA FIREA: „Acuză de câteva zile sabotaje închipuite” – 11.02.2020